IntoTheWorld

Era straniu: intinsi ca de obicei in cort, incercam sa adormim in campingul din Lusaka, insa in loc de greieri, auzeam beepurile telefoanelor mobile, rasunand in linistea noptii din corturile celorlalti backpackeri cu care imparteam pajistea. SMS-uri primite sau apeluri de la cunostinte. Jungla era departe: ne instalasem in curtea unui camping simpatic, cu management irlandez, bucatarie comuna cu frigider, piscina, ba chiar dusuri calde. Un adevarat lux. In receptie gasisem si raftul de carti pentru schimb cu multe titluri care ne interesau. Si aveam - pentru un pret rezonabil - acces wifi in cort. Totul era perfect, dar nu ne simteam in largul nostru.

Nu eram dezamagiti. Poate dezorientati… Dupa saptamani in care ne calisem zi de zi, in care trebuisem sa facem eforturi pentru a ne procura hrana, apa, un loc unde sa punem capul seara, ne simteam puternici, rezistenti, capabili de mai mult, poate mai greu. Sa nu facem dus zile in sir, sa purtam la infinit aceleasi haine murdare, sa impartim un avocado, 3 rosii si 4 bucati de porumb fiert la sase persoane, sa sapam, noi si camionagii, sub soare infernal si in ploaie torentiala - asta fusese normalitatea cu care eram obisnuiti si pentru care eram pregatiti. Dar nu in Zambia. Inca de la frontiera in Chingola asfaltul bun din Lubumbashi a devenit mai neted si mai bine desenat. Formalitatile de intrare in tara au mers struna: fara taxe ascunse, negocieri si chiar fara viza, in birourile impecabile ale ofiterilor vamali care m-au servit cu naucitoare amabilitate. Iesiti din frontiera in primul oras de provincie, aveam sa dam de shopping malluri, restaurante si oameni imbracati sic, dupa ultima moda. Preturile la tot erau insa la fel de occidentale ca si ambianta: benzina, mancare… eram inca in Africa, sau visam?

Obligati sa luam pranzul intr-un Fornetti local. In acest orasel de dimensiunea Tecuciului am gasit fast-fooduri, dar nu si obisnuitele tarabe cu mancare locala ieftina.

La misunea fraciscana din Ndola unde am dormit prima noapte.

Si covorul customizat de la dus. Oare unde se comanda asa ceva?

 

A doua zi ajungeam in capitala Lusaka. Dolarii incepusera sa ne dispara din portofel cu o viteza alarmanta, totul era scump, totul ne era strain: branduri americane, branduri sud-africane, produse cu etichete tipatoare si liste enorme de ingrediente, sucuri pline de chimicale, margarina, biscuiti, prafuri… mancare ultra procesata si ambalaje care iti iau ochii. In schimb aveam dificultati sa gasim apa: nici o pompa, nici un put, apa de la robinet prea galbuie, chiar si in satele de pe drum doar sticlute de plastic de 500 ml. O risipa de ambalaj, punga in punga, mormane de deseuri. Taxa la toaleta din benzinarie. Curat, vegetaie toaletata, drumuri semnalizate, radar. Polististul care ne-a oprit insa, tot african: ne-a lasat sa plecam cu un zambet. Ne simteam insa un pic pierduti in fata rafturile din Shoprite: oare de ce erau atatea feluri diferite de pasta de dinti? Eram inapoi de unde plecasem, eram in lumea “civilizata”.

Raliul prin jungla nu fusese usor. Saptamanile de truda lasasera urme de nesters in noi, pe vehicule, asupra relatiei noastre. Si totusi simteam vibrand in adancul sufletului o nostalgie amara pentru ce lasasem in urma, pentru Congo. Ca si cum supravietuisem unei incercari dificile, la finalul careia insa ne “perpeleam” intr-un pat mult prea “moale”. Fortele castigate inutile, pentru ca totul devenise dintr-o data mult prea usor. Viata era prea usoara. Pana si painea era gata feliata si atat de moale incat o puteam inghiti pe nemestecate. Ne incordam, asteptand o noua provocare, un nou obstacol, dar totul era lipsit de efort, confortabil, prietenos. 

Pranz tipic in Zambia: nshima + peste. Nshima e exact ca mamaliga noastra, doar culoarea difera.

Pe drum spre capitala

Zambienii sunt amatori sa se dea in stamba

Ruland o babaroasa.

Zambia parea o tara noua, o masinarie bine unsa care functioneaza cum trebuie. Surprinzator, in acest mediu modern si bine pus la punct, supravietuiesc speciile de animale salbatice pe care logica ar fi indicat ca le vom zari mai curand in jungla congoleza. Ajunsesem aici dupa 2000 de kilometri de pista fara sa vedem nimic. Abia de aici inainte, intre betoane si drumuri perfecte, urma sa ne implinim un vis - sa vedem megafauna africana. 

Am stat 3 nopti in Lusaka: updatand blogul, pe Skype cu familiile, gatind pe marginea piscinei.

Secventa 1: iepurele si al sau Tenere

Secventa 2: in contact cu motorul, iepurele a devenit…Sam

Apoi am luat drumul catre sudul care promitea parcuri pline de zebre, antilope, elefanti…

In linie dreapta, asfalt perfect… ne plictiseam. Simteam ca ma ia somnul la ghidon. Sa tinem aprinsa in noi foamea de aventura, sa ne bucuram pentru moment de confortul regasit? Alaturi de noi rulau doua BMW F650 GS: pentru prima data intalnisem si hotarasem sa facem o bucata de drum impreuna cu doi overlanderi ca si noi. James si Bryce, originari din Cape Town, facusera 4 luni in calatoria lor din Londra - unde locuiesc si lucreaza de multi ani - catre casa, pe ruta Europa de vest si sud, orientul mijlociu si coasta de est a Africii. Aveam o gramada de vorbit, scule de impartit, piese de ciocanit. In Lusaka am mers in acelasi garaj pentru a reface placutele de frana uzate. Pierdusem deja de la intrarea in Zambia zaua de legatura de la noul meu lant si un surub de la scut, asa ca am rezolvat si aceste doua probleme. Apoi i-am dat bice, in ideea de a incepe sa ne grabim, deja 7 luni si jumatate trecute si inca nu eram in Africa de Sud! 

Baietii urmau sa faca un pit stop langa lacul Kariba, la un var, dar ghinionul a facut ca dupa pranzul pe marginea soselei, si dupa ce am fost opriti pentru a doua oara de acelasi echipaj de politie, ca Bryce sa-si descopere lantul praf. Rigidizat, uzat, exact faza prin care trecusem si eu in Maroc, in Ouarzazate. Asa ca cei doi sud africani au facut cale intoarsa 50 de km pana in Lusaka, in cautarea unei piese de schimb, iar noi ne-am continuat drumul.

Pe vastele intinderi din inima Africii cele mai frumoase apusuri coloreaza serile in peisaje de carpeta chinezeasca. In primul nostru bivuac zambian eram din nou singuri, dupa mai multe luni, si aceasta frumusete suprarealista, aceasta liniste, aceasta vibratie erau cuibul nostru pentru o noapte. 

Pui cu o tocana de frunze asemanatoare cu spanacul 

Tocana de vita

Ambele feluri servite alaturi de nshima, fara de care nu exista masa in Zambia

A doua zi intram in faimosul Livingstone, un orasel turistic, fondat in 1905, dar dezvoltat exploziv in ultimii 5 ani: 2 malluri, supermarketuri peste tot, benzinarii, restaurante, lodge-uri si campinguri. Si o ofera naucitoare pentru iubitorii de aventura: rafting, bungee, zbor cu elicopterul, cu micro-deltaplanul, safari, pescuit in canion etc. In Livingstone trebuie doar sa iti imaginezi ceva, ca vei gasi macar o agentie cu o oferta pe masura. In fapt aglomeratia de agentii turistice si hoteluri este atat de mare, incat comisia internationala responsabila discuta posibilitatea de a retrage statutul de sit World Heritage cascadei Victoria. Dupa Cupa Mondiala de fotbal din 2010 taxele - deja exorbitante - de intrare in parcul national au fost dublate si s-a introdus o taxa suplimentara pentru parcare. Una peste alta am platit 45 de dolari pentru a vedea cascada. Si vizavi de casa de bilete, plin de chioscuri cu cele mai penibile copii de arta si artizanat african. Sentimentul era de parc tematic, mega turistic. Eram scarbiti. Dar in cativa metri am auzit-o. Apoi am vazut-o. Si am uitat totul.

In amonte fluviul Zambezi e bland, apele calme mangaie campiiile in helestee parfumate, unde vitele si turmele de animale salbatice vin sa se adape si sa socializeze. Inghite calm raurile si paraurile, ploile il fac mai puternic. Apoi bazaltul se deschide inaintea-i, o falie de 1,7 km lungime, 108 m adancime, si fluviul devine explodeaza, dintr-o data salbatic. O bestie trezita din staza. Inainte sa o vezi, ii auzi vocea, vezi aburii care ii ies pe gura. Mosi-Oa-Thunya inseamna in limbajul indigen “tunetul care fumega”. Ploaia inversa aruncata in sus e vizibila de la multi kilometri departare, ca un gheizer. Cascada pare imensa, vie. In sezonul ploios - care e chiar acum - cascada atinge un debit de peste 500 de tone de apa pe minut. In lumina perfecta de dinainte de apus, priveam cum o forta enorma e continuta intr-o structura delicata de apa. Ajunsa pe muchia ascutita, isi cauta pentru o clipa echilibrul, apoi se arunca in abis, dizolvandu-se intr-un dans senzual, un trup translucid care dispare in miliarde de picaturi microscopice. Aproape 360 de grade de curcubeu, Zambezi ploua pe pielea noastra, zgomotul cascadei ne transporta intr-o lume magica. Uitasem de pretul pe care spiritul mercantil al omului il pune pe natura, ne abandonam fericiti momentului, senzatiilor.

E atat de frumos acest loc. Cumpatul pierdut la granita dintre Zambia si Zimbabwe, pentru Zambezi nu mai e cale de intoarcere. Fluviul salbaticit se zvarcoleste in canioane inguste si vartejuri ametitoare. Si chiar pe buza unui canion, la Rapid 14, am gasit locul de care aveam nevoie pentru a ne odihni si aduna gandurile, pentru a planifica traseul in continuare. Cu wifi gratuit inclus.